Aseară când ne despărţeam, aseară,
Tot mai era un pic primăvară,
Şi-acum aruncă ochii pe fereastră,
A viscolit pe desparţirea noastră.

Distanţa s-a-nmulţit cu alb de moarte
Departe s-a făcut foarte departe,
Şi ninge între noi ninsoare mare,
Ninsoare de sfârşit de calendare.

Şi ochii nu mai au ce să mai vadă
Doar urme de jivine prin zăpadă,
De ocnă-i viscolul ce-mi arde rana
Şi-ascult de sub zăpezi Siciliana.

Şi vor veni dezastre de tot felul
Precum anunţa trist violoncelul,
Şi harpa şi pianul mă omoară,
Reverberându-mi fulgii de afară.

Mai latră undeva de frig un câine,
Dar tu ce faci în ziua fără mâine,
De fapt de ce te-ntreb când eu din mine
Mi-am interzis să ştiu de-i rău sau bine.

Şi a venit ninsoarea alb-albastru
Să parafeze totul cu dezastru,
Să iasă lupi, agenţii foamei sure,
Din fiecare pâlcuri de padure.

Să vină, prin oraşe, mari dihanii
Şi caii aburind să tragă sănii,
Şi poşta în aceste vremuri stranii,
Să-ntârzie cu lunile şi anii.

Să vezi şi tu ce strigăt tragic este
"Să nu-mi mai dai de tine nici o veste",
Deocamdată ninge praf de rază
Şi drumurile noastre se blochează.

Nici nu mai ştiu de-i noapte sau e ziuă,
E doar ninsoarea noastră de adio.